Ținuturi legendare / Zânele cetății Backa - Herghelia

În inima Transilvaniei, într-o zonă pitorească de câmpie, se întinde satul Herghelia, la o distanță de doar unsprezece kilometri de Târgu Mureș. Nici nu este de mirare că în această zonă frumoasă au trăit odată zâne. Conform legendei, care se transmite și în prezent din tată în fiu, zânele au locuit în cetatea Backa, din apropierea satului Herghelia. 

Zânele au trăit în pace în cetate, până când în zona Câmpiei au început să se construiască tot mai multe biserici. Legenda spune că sunetul clopotelor le deranja  foarte tare pe zâne, iar acestea au trimis vorbă la Herghelia, să-i convingă pe săteni să nu mai tragă clopotele și să-și demoleze clopotnița. Cum era de așteptat, sătenii nici nu voiau să audă de așa ceva, iar zânele au luat refuzul lor drept declarație de război: în semn de răzbunare, au distrus toate bisericile din Câmpia Transilvaniei. 
Însă, la un moment dat, zânele au ajuns în dificultate: apa din fântâna cetății le-a secat și au fost nevoite să ceară ajutorul sătenilor. Aceștia însă nici nu le-au băgat în seamă. Setea a dus la evacuarea cetății Backa, iar zânele au părăsit această zonă. 

În prezent, această regiune legendară este renumită pentru alte obiecte turistice, ca de exemplu Centrul de Medicină Lifestyle sau pentru pădurile și câmpiile din împrejurimi, pentru aerul curat, izvoarele terapeutice, respectiv pentru biserica reformată din localitate. Conform legendei, înainte de Marea invazia tătară satul nu se afla în același loc ca și în prezent, ci se situa pe lângă pârâul din apropiere și avea numele de Herghelia Mare. Tătarii l-au jefuit, iar după anul 1666 locuitorii satului s-au mutat în locația prezentă a satului Herghelia (Mezőménes). 

Satul actual se întinde la poalele dealului Bocsok, într-o mică vale. Zona este adecvată pentru excursii ecvestre – chiar și numele localității referindu- se la faptul că, mai demult în această zonă erau crescuți cai. 
Dacă suntem norocoși, putem vedea și astăzi, în timpul unei plimbări călare în jurul satului, o zână în căutarea apei – însă să ne amintim mereu de faptul că, deși aceste ființe au distrus biserici în trecut, nu înseamnă neapărat că zânele sunt rele. 

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay