Ținuturi legendare / Legenda paşei cu elefantul alb - Sighișoara

Datorită caselor săsești, a turnurilor de apărare, a bisericilor și mai ales a cetății – care reprezintă una dintre cele mai frumoase atracții medievale din zonă - Sighișoara este una dintre cele mai renumite localități, nu doar în județul Mureș, ci din întreaga Transilvanie. Se presupune că aici s-a născut principele Țării Românești, Vlad Țepeș, cunoscut și ca prințul Dracula. De-a lungul secolelor, s-au născut multe legende și mituri legate de acest oraș și de clădirile acestuia – dintre care una s-a păstrat din perioada invaziilor turcești. 
 
Conform vorbei din popor, în timpul ocupației turcești un pașă a venit cu o armată mare la Sighișoara ca să o cucerească. Însă locuitorii orașului erau pregătiți: conform legendei, oamenii din cetate l-au observat de la o distanță de aproape o mie de metri pe conducătorul turcilor care stătea pe un elefant alb și l-au împușcat. Soldații au înmormântat de îndată elefantul și pașa în locul în care aceștia au murit, după care au luat-o la fugă. 
 
Știm cu siguranță că glonțul din pușca folosită în evul mediu nu ajungea la o distanță de o mie de metri, astfel avem îndoieli în ceea ce privește veridicitatea acestei legende. Însă este adevărat faptul că orașul Sighișoara, locuit mai ales de sași, a fost atacat, cucerit, distrus de mai multe ori. Totuși, în ciuda distrugerilor turcilor, curuților, mercenarilor, incendiilor sau ciumei, Sighișoara a rezistat. 
 
În orașul care în 1544 a devenit protestant, au fost decapitați secui rebeli, zidurile cetății au fost atacate de armatele lui Mihai Viteazul, Giorgio Basta, Székely Mózes și ale principelui Kemény János, însă cea mai mare distrugere a fost provocată de curuții lui Pekry Lőrinc în anul 1706: aceștia au demolat cinci din cele paisprezece bastioane. Cele nouă bastioane rămase pot fi văzute și astăzi și mai există câteva clădiri frumoase, vechi care au reușit să facă față acestor evenimente sângeroase. 
 
Turiștii care vizitează cetatea medievală vor vedea că în interiorul zidurilor toate clădirile și străzile reprezintă niște valori muzeale. Cea mai impresionantă clădire este Turnul cu Ceas, din secolul al 14-lea, care are o înălțime de 64 de metri, însă la fel de importantă este și Biserica de pe deal, respectiv scara acoperită, numită și Scara școlarilor, cu 175 de trepte care duc la biserică. Dacă petrecem mai mult timp în cetate, putem vizita și cele nouă turnuri rămase în picioare: în afară de Turnul cu Ceas menționat putem admira și Turnul Fierarilor, Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Trunul Cositorarilor și Turnul Tăbăcarilor. 
 
Micile străzi medievale au fost frumos renovate, astfel plimbarea printre casele săsești înconjurate de zidurile cetății reprezintă o experiență unică în Sighișoara. Una dintre cele mai frumoase clădiri ale acestor străzi este Casa cu cerb din secolul al 17-lea care și-a păstrat cel mai bine forma originală. 
 
În anul 1900 arheologii au descoperit vestigii interesante la marginea orașului: au descoperit scheletul unui animal mare despre care inițial credeau că ar fi fost oasele elefantului acelui pașă care fusese împușcat acolo și că legenda este totuși adevărată. Însă mai apoi au aflat că aceste oasele respective aparțineau strămoșului zimbrului. 
Împușcarea inamicului de la distanță ne amintește de o altă întâmplare reală din apropierea Sighișoarei: în bătălia din 31 iulie 1849 carea a avut loc între Sighișoara și Albești, generalul rus Grigory Skariatin a fost împușcat de la distanță cu o ghiulea. În localitatea Albești, aflată în apropiere, a fost ridicat un monument în amintirea generalului împușcat în locul în care a fost văzut pentru ultima oară și poetul Petőfi Sándor. Amintirea lui Petőfi este păstrată de o statuie ridicată în cetatea din Sighișoara. 

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay