Ținuturi legendare / Legenda călărețului Apold

Satul micuț aflat lângă Sighișoara este păzit de o biserică fortificată. În această localitate se găsesc multe case săsești frumoase ridicate în evul mediu și în epoca modernă care îi fac pe vizitatori să se oprească aici. Satul se întinde în valea pârâului Șaeș și nu este identic cu localitățile aflate între Sibiu și Sebeș, Apoldu de Sus și Apoldu de Jos. 
 
Conform legendei satul a fost numit cu mai multe veacuri în urmă după un călăreț. Se susține că numele original al satului era Trapold (acesta este numele german al satului și astăzi) pentru că un călăreț venea în sat pe un cal numit Old. Când a vrut ca calul să galopeze, a strigat următoarele cuvinte: „Trapp, Old! Trapp, Old!” – astfel satului i-a fost dat acest nume. Însă pare mult mai reală presupunerea conform căreia sașii care mutaseră aici din Oppelshausen, Germania, îi dădeau localității numele de Apoldia, iar numele prezent al satului ar putea fi forma prescurtată a acestuia. 
 
Apold este renumit nu numai pentru originea numelui și casele săsești, ci și pentru biserica fortificată în stil gotic care se înalță în mijlocul satului, pe un deal. În secolul al 13-lea se înălța aici o bazilică fără turn pe care sașii în secolul al 15-lea au transformat-o într-o biserică gotică pe lângă care au ridicat și o clopotniță. Zidul dublu și crenelurile aflate în zid se referă la faptul că această clădire ar fi putut fi folosită în scopuri de apărare – mai putem găsi creneluri și în clopotnița prevăzută cu un coridor circular din lemn. Turnul de poartă se numește Haferturm, adică Turnul Zabos, celălalt turn se numește Wisserturm, adică Turnul Alb. Pe turnul de poartă este inscripționat anul 1529. În secolul al 17-lea biserica a fost renovată de două ori, iar în anul 1723 clopotnița a fost prevăzută cu un ceas în care apare o statuie de lemn la fiecare oră fixă. Orga aflată deasupra altarului bisericii fortificate din Apold a fost realizată de meșterul Johann Theiss în anul 1821. 
 
În ceea ce privește posibilitățile de cazare, în satul Apold niște case săsești vechi au fost transformate în pensuni și case de oaspeți – proprietarii se străduiau să păstreze și să extinde mijloacele, mobilele și atmosfera specifică a caselor vechi. Chiar dacă niște case s-au cam distrus de-a lungul secolelor, simțim că ne-am muta cu plăcere în acest sat frumos. Mai ales dacă gustăm și specialitatea locală: mămăliga cu brânză pe care localnicii o servesc cu ou fiert și unt. 
 
Dacă ne plimbăm în jurul zidurilor cetății sau pe străzi și ne întâlnim cu un călăreț, probabil că nu se va supăra dacă îl rugăm să-i strige calului cuvintele pe care le-a rostit și călărețul din legendă.

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay