Ținuturi legendare

Indiferent de timpul prezent, miturile și legendele trecutului vor fi mereu interesante pentru fiecare generație. Și așa cum se spune, fiecare poveste are un sâmbure de adevăr. Astfel am pornit în căutarea ei...

Scaunul Domnului –- Munții Călimani

Acest vârf de munte în formă de scaun se înalță spre cer în partea sud-estică a munților Călimani. Numele Scaunul Domnului vine din legenda popular conform căreia, Dumnezeu s-a odihnit aici după ce a creat lanțurile muntoase și văile frumoase ale acestei regiuni, a format albia râului Mureș și a populat această regiune. Se consideră că această zonă a fost una dintre cele mai îndrăgite locuri de vânătoare ale regelui Sfântul Ladislau. Scaunul Domnului este de fapt o pajiște alpină înconjurată de roci vulcanice – andezit – care de la depărtare seamănă cu un scaun sau cu un sicriu. Pentru iubitorii de natură este o adevărată încercare urcarea pe Scaunul Domnului, însă priveliștea de sus răsplătește efortul. Ieșind din orașul Deda Bistra către est, trecând de râul Bistra, la aproximativ 700-800 de metri la nord putem găsi un marcaj turistic albastru, iar urmărind marcajul putem ajunge la vârf. Turiștii trebuie să parcurgă o diferență de nivel de 900 de metri în timpul drumeției de aproximativ 4 ore. Râul Mureș desparte cele două mari lanțuri muntoase vulcanice: munții Gurghiu și munții Călimani. În anumite locuri se găsesc în vale doar râul, drumul și calea ferată, munții sunt acoperiți de păduri. Acest loc este un adevărat paradis pe pământ pentru turiștii experimentați, iubitori de aventură deoarece pot descoperi peste tot multe valori naturale minunate. Urcarea pe dealurile și munții din această regiune, descoperirea traseelor turistice reprezintă o provocare impresionantă pentru vizitatori. Termenul de vârf de munte nu este cel mai adecvat pentru Scaunul Domnului deoarece, odată ajunși sus, vizitatorii se găsesc pe o pajiște largă. Marginea acesteia este abruptă și periculoasă, însă peisajul este extraordinar de frumos. Parcă chiar ar fi acolo Dumnezeu care a făcut această regiune așa de frumoasă și sigur că s-a lăsat și el prins de farmecul propiei Sale creații.

Află mai mult

Legenda Lacului Ursu - Sovata

Deși cercetările științifice au relevat circumstanțele formării lacului Ursu numit și Marea Moartă a Transilvaniei, conform legendei populare, acest lac s-a format în Ținutul Sării în urma iubirii tragice dintre o zână și un ciobănel. Dealurile care înconjoară orașul Sovata au fost locuite de zâne, iar una dintre ele – încălcând regulile – s-a îndrăgostit de un ciobănel care cânta foarte frumos la fluier. Însă când zâna a coborât la oameni a găsit băiatul în brațele unei fete. S-a supărat tare și – în semn de răzbunare – și-a transformat iubitul în piatră împreună cu oile acestuia. Fiind foarte tristă, și-a ascuns și propriul palat frumos sub pământ. În locul palatului s-a format o groapă uriașă care a fost umplută cu lacrimile zânei plângătoare. Lacul Ursu din Sovata reprezintă una dintre principalele atracții turistice ale Ținutului Sării, pe lângă salina din Praid. Partea reală a legendei legate de acest lac constă în aceea că apa lacului are un conținut ridicat de sare, astfel vizitatorii pot pluti pe suprafața apei. Dacă treceți prin Sovata, merită să încercați această experiență unică. Forma prezentă a lacului care seamănă cu o blană de urs desfășurată s-a format între anii 1876 și 1881. Lacul a fost numit după forma sa. Acesta este un lac heliotermic, unic în lume, iar în timpul verii suprafața apei poate atinge chiar și temperatura de 35 de grade Celsius, iar temperatura straturilor mai adânci poate ajunge chiar și la 70 de grade Celsius. Efectele terapeutice multiple ale apei sunt cunoscute de mai multe decenii, însă și nămolul obținut din lac se folosește pentru tratarea mai multor probleme de sănătate, deoarece acesta poate fi folosit, printre altele, și ca o mască antiinflamatoare. Localitatea se întinde într-o zonă naturală extraordinară. În jurul lacului Ursu se găsesc mai multe lacuri mai mici sau mai mari cu apă dulce, plimbându-ne printre aceste lacuri ne putem imagina cu ușurință că această zonă ar fi putut locuită și formată de zâne. Turismul balnear și atracțiile naturale deosebite atrag foarte mulți vizitatori la Sovata unde aceștia sunt așteptați de multe restaurante, cafenele, hoteluri și pensiuni. Clădirile istorice ale orașului sunt de asemenea unice în Transilvania. O mare parte a caselor și vilelor vechi dispun de stiluri arhitecturale unice – unele dintre acestea sunt atât de spectaculoase, încât vizitatorul își poate imagina pe baza acestora palatul zânei din legendă. 

Află mai mult

Dealul mămăligii - Sângeorgiu de Pădure

Zona orașului Sângeorgiu de Pădure a fost odată locuită de zâne și uriași, conform tradiției populare unul dintre dealurile aflate în apropierea localității a fost numit după fapta unei zâne. Dealul mămăligii se înalță la marginea sud-estică a orașului. Conform legendei un ciobănel chipeș și-a dus turma la păscut pe acest deal. Soția sa însărcinată i-a pregătit merinde în fiecare dimineață, însă într-o zi ciobănelul a uitat mâncarea acasă. Soția sa tânără a observat că mămăliga a rămas acasă și a pornit spre deal să-i ducă soțului mâncarea. Însă o zână rea a pus ochii pe ciobănelul chipeș: a deschis pământul sub femeie, iar aceasta a căzut în râpă. Locul în care s-a împrăștiat mâncarea a fost numit de popor: Dealul mămăligii. Se găsesc și alte obiective turistice unice în apropierea orașului Sângeorgiu de Pădure: putem ajunge pe jos la renumitul lac de la Bezidul Nou sub care se află o întreagă localitate. Nu doar Dealul Mămăligii, ci și acest lac păstrează amintirea unui „farmec” rău din anii optzeci ai secolului trecut: în regimul de atunci sute de familii au fost forțate să părăsească satul, după care acesta a fost inundat cu apă, distrugând trecutul și viața satului. Vizitatorii lacului mai pot vedea ruinele clădirilor, locul satului inundat fiind în prezent un loc de pescuit îndrăgit de oameni. Cel mai renumit obiectiv turistic al localității Sângeorgiu de Pădure este castelul Rhédey care se găsește în centrul orașului. În această clădire s-a născut la începutul secolului al 19-lea Rhédey Klaudia, stră-străbunica reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a. În opinia lui Orbán Balázs în locul castelului a fost odată o veche abație. Un alt obiectiv turistic al localității îl reprezintă biserica reformată construită la răscrucea secolelor 13 și 14 în care a avut loc sinodul bisericii unitariene în anul 1618. Pe peretele exterior al bisericii a fost descoperită o inscripție cu scriere runică secuiască. În zona orașului Sângeorgiu de Pădure există diferite trasee turistice: ne putem plimba, de exemplu, pe maulul lacului Bezidul Nou, unde putem întâlni ciobănei cu turme și pe Dealul mămăligii. 

Află mai mult

Câmpia primejdiei - Șilea Nirajului, Vârful Becheci

Locuitorii satului Șilea Nirajului au suferit mult din cauza distrugerilor provocate de tătari pe Câmpia Primejdiei aflată la poalele Muntelui Becheci. Conform tradiției, locuitorii satului au și suferit, dar i-au bătut și ei pe tătari la Tatárhágó (Pasul tătarilor), amintirea bătăliei fiind păstrată de numele unor locuri. Locuitorii zonei s-au ascuns de tătari pe câmpiile aflate la poalele Muntelui Becheci. Însă într-o zi un trădător i-a condus pe dușmani la pribegi și în timp ce bărbații erau plecați după hrană și lemne de foc, aceștia au atacat femeile și copii neapărați. Pe cei care nu i-au dus cu ei, i-au ucis cumplit pe câmpie, aceasta fiind numită Câmpia Primejdiei. Călugării din mănăstirea aflată pe dealul Palota de pe lângă Becheci au fugit când au auzit vestea. La fel ca viteazul Csombod din Sărățeni, și ei și-au ascuns comorile într-un clopot pe care l-au coborât într-o fântână pentru ca tătarii să nu-l găsească. Tătarii nici nu au găsit comorile, însă au distrus mănăstirea. Dar secuii de pe lângă râul Niraj, având sete de răzbunare, nu s-au lăsat și au plecat după tătari. Doar puțini dintre dușmani au reușit să fugă, lăsând acolo comorile jefuite, precum și copii și femeile răpite care astfel au scăpat.Legenda de mai multe secole a reînviat la începutul secolului al douăzecelea, în primul război mondial: în anul 1916 au avut loc lupte sângeroase în Muntele Becheci și în apropierea acestuia. Ajungând la vârf turiștii pot vedea mai multe monumente memoriale din primul război mondial. După ce ne-am prezentat omagiile față de eroii trecutului, să ne consacrăm câteva minute și să admirăm peisajul pitoresc din jurul nostru: acest vârf este delimitat la nord-vest de valea Nirajului, iar la sud-est de valea Târnavei Mici. Dacă vremea este frumoasă, se văd chiar și Munții Făgăraș și Munții Harghita. La est se înalță Piatra Șiclodului și Piatra lui Firtos. Șilea Nirajului este cea mai înaltă localitate a regiunii străbătute de Nirajul Mic. În anul 1719 o parte a locuitorilor au murit de ciumă. Teritoriile din jurul satului situat într-un peisaj pitoresc nu sunt potrivite pentru cultivarea cerealelor, astfel locuitorii satului se ocupă de creșterea animalelor și de cultivarea fructelor. Dacă primăvară urcăm spre Vârful Becheci, prin Câmpia Primejdiei, vom vedea multe flori: brândușă de munte, cocoșei, scilla, iar la începutul primăverii putem găsi și ghiocei în zonele mai înalte. Parcă aceștia ar păstra de la an la an amintirea oamenilor căzuți aici. 

Află mai mult

Csergő Kata - Măgherani

În urmă cu câteva secole nu a existat satul Măgherani de-a lungul râului Niraj. Conform legendei secuii au ridicat o cetate pe unul dintre dealurile din zonă, de aici provine numele de Várbérc folosit și astăzi. Una dintre hoardele tătarilor a atacat și această cetate mică, totuși puternică. Cu siguranță ar fi reușit s-o cucerească și i-ar fi pus în lanțuri pe refugiați dacă secuii s-ar fi lăsat învinși. A fost printre ei o fată înaltă și puternică, Csergő Kata, care a fost la fel de curajoasă ca Jeanne d’Arc și i-a îndemnat pe bărbați la luptă. S-a pus în fruntea armatei și, folosindu-și sabia și toporașul, le-a dat o lecție dușmanilor, până când și ultimul tătar a fost gonit din vale. În amintirea faptei de eroism a lui Csergő Kata unul dintre izvoarele locale a fost numit fântâna lui Kata, cu apa căreia turiștii își pot potoli setea. În opinia lui Orbán Balázs tătarii au revenit și au distrus cetatea, astfel localnicii au părăsit ruinele și s-au stabilit într-o zonă mai îndepărtată.Satul Măgherani, situat într-o vale mică și pitorească, nu a fost numit după eroii care au apărat cetatea, ci după numeroșii alunași care se găsesc în zonă. Un alt vârf situat deasupra satului, vârful Becheci este considerat un loc sfânt, în trecut s-a aflat aici o capelă, iar clădirea nouă ridicată în locul capelei vechi poate fi vizitată și astăzi. De pe acest vârf se vede aproape toată valea râului Niraj, locul în care au avut loc luptele între secui și tătari. Valea este înconjurată de păduri de stejar și de câmpuri cu flori sălbatice care oferă o destindere deplină turiștilor – aceștia, stând în vârf și uitându-se la vale, au senzația parcă timpul s-ar fi oprit deoarece în vreme frumoasă se văd chiar și Munții Harghita. Satul a resimțit atât consecințele atacului tătarilor, cât și cele ale Primului Război Mondial. Monumentul ridicat în amintirea eroilor – care este de asemenea unul dintre obiectivele turistice ale acestei regiuni – se înalță pe vârful Becheci de mai bine de o sută de ani. La fel ca eroina lor, Csergő Kata, și acești eroi au dat dovadă de curajul renumit al secuilor. 

Află mai mult

Cetatea lui Ciombod - Sărățeni, Chibed

La marginea satelor Chibed și Sărățeni, pe un deal s-a înălțat odată cetatea viteazului Csombod în fântâna căreia acesta a ascuns multe comori. Csombod a fost un castelan puternic, înalt, cu voce tare – astfel când a strigat: „Viteazul Csombod pornește!” toată lumea l-a auzit și nimeni nu a avut curajul să pășească pe drumul dinspre cetate. Se consideră că viteazul a săpat un tunel în dealul aflat sub cetate și astfel a apărat mult timp fortificația, însă, într-o zi, tătarii au sosit la cetate cu o armată foarte mare, Csombod nu a putut lupta împotriva acestei armate și nu a putut suporta înfometarea așa că a decis să părăsească cetatea împreună cu soldații, nu înainte de a-și ascunde în pâmânt comorile. Au fugit la dealul Hallgató aflat în apropiere și au așteptat acolo plecarea tătarilor, însă aceștia i-au prins în plasă pe oameni. Comorile sunt și astăzi ascunse în interiorul dealului, așteptând ca cineva să le găsească. În jurul satului Sărățeni – după cum indică și numele (Sărățeni -Sóvárad: vár – cetate) – s-ar fi putut înălța o cetate sau mai multe cetăți, fortificații mai mici.În zona Mureșului au existat mai multe fortificații asemănătoare în Evul Mediu, cea din Sărățeni putând fi una care făcea parte din sistemul de fortificații al secuilor care, conform cercetărilor științifice, putea fi distrusă cu ocazia invaziei tătarilor. Chiar dacă nu dăm peste comorile viteazului Csombod, merită să facem o drumeție în zonă și să ne imaginăm că suntem parte a evenimentelor menționate în legendă și să parcurgem localitățile cu nume grăitoare. Paralel cu locul cetății lui Csombod există alte dealuri care se întind până la malul râului Târnava Mică. Primul deal se numește Dealul Bucuriei deoarece – conform legendei – comandantul armatei care a atacat cetatea lui Csombod și-a sărbătorit victoria pe acest deal. Satul Sărățeni înconjurat de păduri și pășuni este renumit pentru porțile sale secuiești și casele țărănești caracteristice, precum și pentru biserica reformată. Satul are și un muzeu. Lângă localitate se află mai multe izvoare sărate, cu proprietăți terapeutice. Unul dintre aceste izvoare țâșnește de sub cetatea lui Csombod – poporul consideră că apa acestui izvor este colorată în roșu de comorile castelanului.

Află mai mult

Fickó - Fițcău, Aluniș, Morăreni

În valea pitorească a râului Mureș, nu departe de Deda, în direcția orașului Reghin se întinde o localitate mică care – conform legendei – și-a primit numele în urma unei coride cu doi tauri organizate de săteni. O parte mai îndepărtată a satului Morăreni dorea să devină independentă de localitate, oamenii aproape că s-au bătut, însă bătrânii i-au sfătuit ca ambele părți să-și aleagă câte un taur și bătălia taurilor să decidă soarta satului. Așa s-a întâmplat: cei doi tauri au luptat pe câmpie și a câștigat taurul acelor săteni, care doreau să devină independenți. Conform legendei populare taurul mai puternic se chema Fickó, astfel localitatea care a devenit independentă a fost numită Fickó, respectiv Fițcău în semn de onoare față de animalul învingător. Între localitățile Deda și Reghin, Valea Mureșului este bogată în obiective turistice naturale – nu doar la suprafață, ci și subteran, deoarece în zonă există multe peșteri de mulaj, formate din trunchiuri de copac. În urmă cu zeci de mii de ani în locul prezent al podișului Transilvaniei a fost o mare din care – datorită activităților vulcanice – s-au înălțat munții Călimani, munții Gurghiului și munții Giurgiu. Valea Mureșului leagă depresiunea Giurgiului de podișul Transilvaniei, iar în zonă s-au format barajele de la Răstolița, Lunca Bradului și Stânceni. Însă de-a lungul anilor barajele care adunau apa râurilor s-au umplut cu aluviuni vulcanice, astfel s-au creat niște formațiuni precum: Șapte stânci la Răstolița, Stâncile Sărăcin la Sălard sau Piatra Șoimului. Toate acestea merită să fie vizitate și nu putem omite nici una dintre cele mai renumite peșteri – Căsoaia lui Ladăș – la care putem ajunge cu ajutorul marcajelor turistice. Frumusețea pitorească a peisajului, istoria zonei și stilul de viață al locuitorilor au inspirat mai mulți scriitori și poeți din Transilvania. De asemenea, există foarte multe legende populare care ne povestesc despre formarea diferitelor localități, peșteri, obiective turistice naturale – o astfel de legendă este și cea care ne povestește despre taurul numit Fickó al cărui nume este păstrat de un sat micuț. 

Află mai mult

Dealurile comorii - Livezeni

Cu mai multe decenii în urmă localitatea Livezeni, situată lângă Târgu-Mureș, era în mod regulat jefuită, atât de armatele turcești, cât și de tătari. Însă, conform unei legend, comorile furate de turci ar putea fi ascunse și astăzi sub dealurile din Livezeni. Conform tradiției soldații turci care au distrus satul împărțeau comorile jefuite între ei când livezenii ascunși în pădure au observat că aceștia au luat-o la fugă. În acest moment, au sosit tătarii lângă Livezeni, iar turcii au încercat să ascundă comorile. Așa s-a întâmplat că au săpat mai multe gropi în pădurea din Livezeni și au ascuns bunurile furate în pământ, după care au fugit. Tătarii sosiți în zonă și în sat nu au găsit nimic de furat, iar în semn de răzbunare au dat foc caselor părăsite ale sătenilor. După ce tătarii au părăsit satul, localnicii au putut ieși din adăpostul lor. S-au mutat înapoi în sat, l-au reconstruit, și lumea a uitat de comorile ascunse în dealurile de lângă păduri. Însă poporul consideră că într-o zi unul dintre țăranii din Livezeni a primit o scrisoare de la un expeditor necunoscut – în această scrisoare au fost descrise exact locurile unde au fost ascunse comorile turcilor. Se consideră că pe baza acestei scrisori țăranul a găsit comorile furate și a dispărut cu acestea, însă conform unei alte povestiri s-a întâmplat exact contrariul: multitudinea de aur, argint și diamante se află și acum în pământ.Oamenii de știință consideră că dealurile interesante aflate în partea de sud-vest a localității Livezeni s-au format în urma unor alunecări de teren. Printre aceste dealuri chiar ar fi putut sta armate turcești în anul 1662, sub conducerea lui Ali Pașa. Merită să descoperim dealurile comorii – nu doar ca vânători de comori, ci și ca turiști iubitori de natură – și merită să descoperim și pădurile care le-au putut oferi un adăpost localnicilor în timpul atacurilor. Un alt obiectiv turistic în Livezeni este biserica reformată construită în anul 1816. În timpul lucrărilor de construcție au fost folosite materiale din vechea biserică construit în stil gotic. În această mică localitate există mai multe case de oaspeți și pensiuni care așteaptă turiștii. Livezeni se dezvoltă din ce în ce mai mult, ceea ce se datorează mai ales faptului că se află în directa apropiere a orașului Târgu Mureș și nu neapărat datorită comorilor ascunse sub dealuri. 

Află mai mult

Brazda diavolului - Dumitreni

Pe malul stâng al Târnavei Mici, în apropierea localității Bălăușeri, într-o vale îngustă și atrăgătoare se întinde satul Dumitreni unde s-a înălțat odată o fortăreață la fel de frumoasă și grandioasă asemenea castelului Lázár din Lăzarea. Din nefericire, de-a lungul secolelor castelul s-a distrus, însă în micuțul sat și în vecinătatea acestuia s-au păstrat mai multe obiective turistice și legende care îi uimesc pe vizitatori. Unul dintre cele mai renumite obiective turistice este Brazda Diavolului aflată în apropierea satului, niște șanțuri misterioase și vechi a căror legendă se leagă de povestea Castelului din Dumitreni. Din povestea lui Benedek Elek știm că cei trei domni, Balázsi, Nyujtódi și Csáki (aceste nume sunt reale, au fost purtate de unele familii nobile din regiune) au construit timp de mai mulți ani castelul, punându-i în mod cumplit pe localnici să lucreze și jefuindu-i pe trecători. Au pactizat și cu diavolul pentru a putea stăpâni cât mai mult peste locuitorii satului. Diavolul a auzit rugăciunile și blestemele poporului și a făcut dreptate: i-a pus pe nobili în fața unui brăzdar grandios, forțându-i să tragă o brazdă lungă în marginea satului Dumitreni ca să simtă și ei chinurile. Sătenii parcă au auzit și strigătul diavolului și pocnirile biciului acestuia – brazda trasă de nobili se numește și astăzi Brazda Diavolului. Valea îndrăgită de turiști, care înconjoară satul Dumitreni nu a fost ferită nici de catastrofe naturale – în august 1940 casele satului au fost devastate de inundații. Un tânăr din Ungaria i-a învățat pe locuitorii satului un meșteșug nou pentru a le asigura existența: tradiția împletitului din pănuși s-a transmis din tată-n fiu, mai trăiesc bătrâni care cunosc încă acest meșteșug. Din pănușii de porumb împletiți se creează nu doar obiecte de uz casnic și coșuri, ci și suveniruri și obiecte decorative pentru turiști. Biserica din Dumitreni, care desi a fost reconstruită de mai multe ori, totuși și-a păstrat caracterul medieval, reprezintă cel mai vizitat obiectiv turistic din localitate împreună cu valea unde domnii menționați în legendă au regretat pactizarea cu diavolul. 

Află mai mult

Zânele Dealului argilos - Eremieni

Unul dintre locurile legendare de luptă ale zânelor și diavolilor era Dealul argilos situat lângă satul Eremieni. Regele Sfântul Ladislau le-a donat satul aflat într-o vale mică celor trei nobili din sat, care au fondat localitatea. Conform legendei populare aceste persoane au avut grijă ca pământurile să dea întotdeauna o recoltă bogată. Însă o dată pe an au apărut diavolii în această zonă și au încercat să le alunge pe zâne din căminele lor. Sătenii le-au numit pe aceste ființe rele spiriduși și au dorit să le protejeze pe zânele bune de aceștia. Când diavolii le-au atacat pe zâne, sătenii și-au folosit mintea pentru învingerea diavolilor: aruncau în aer ramuri aprinse, astfel că diavolii au crezut că au sosit zeii să le ajute pe zâne. Astfel, diavolii au fugit repede din zona Dealului argilos și nu s-au mai întors niciodată. În semn de recunoștință zânele au făcut pământurile din Eremieni și din zonă și mai fertile. Lângă această localitate mică, pe un alt deal se înalță o biserică monumentală foarte veche, în stil gotic. Orbán Balázs a descris această biserică în următorul fel: „..am avut norocul să descoperim aici un monument istoric frumos și destul de bine păstrat în stil gotic care merită atenția arheologilor.” Vizitatorii ar putea considera un aspect interesant faptul că sub această biserică se află un loc de înmormântare în care se supune că ar fi fost înmormântați călugări. Pe peretele interior se văd niște fresce vechi, una dintre acestea prezintă crucificarea lui Isus. Corul și băncile au culoarea albastră specifică acestor biserici, balustradele sunt acoperite cu broderii cu inscripții albe. Turiștii pot vedea broderii nu doar în biserică, ci și în micul muzeu al satului, care este numit de localnici „casă roșie-albă-verde”, pot fi văzute și instrumente legate de meșteșuguri și meserii vechi, unele dintre acestea pot fi încercate. În zonă există foarte bune trasee de drumeție. Deși astăzi nu mai putem întâlni zâne și diavoli pe Dealul argilos, amintirea acestora este încă păstrată de săteni. 

Află mai mult

Izvorul balaurului - Jacodu

Lângă localitatea Jacodu se află creasta Varuta, al cărei vârf pleșuv se ridică din valea mică în care se găsește această localitate. Din peretele muntelui țâșnește un izvor numit Izvorul balaurului. Conform legendei populare balaurul a trăit în mlaștina aflată la poalele muntelui. Acesta a fost puternic, mândru și în fiecare an și-a cerut o fată necăsătorită de la locuitorii satului pentru a-i lăsa în pace. Așa au trăit oamenii cu frică, iar într-o zi i-a venit rândul logodnicii unui cavaler viteaz, un strămoș al familiei Bethlen din Boiu, însă cavalerul curajos nu a vrut să renunțe la iubirea sa și a pornit ca David Goliatul către mlaștină. Iubita acestuia a fost îngrijorată și a încercat să-l împiedice să plece, însă cavalerul a fost foarte hotărât. L-a atras pe balaurul rău afară din mlaștină și l-a înjunghiat în inimă, luându-i capul cu el la Jacodu. Însă mica localitate Jacodu situată în apropierea orașului Sighișoara, lângă izvorul pârâului Jacodu nu a fost numită după această faptă de eroism, ci după forma acesteia: se întinde între dealurile înalte din zonă ca un sac (zsák – sac, Zsákod - Jacodu). Turiștii, uitându-se în jur de pe vârful Varuta, pot avea parte de o priveliște fabuloasă. Sursele istorice și Orbán Balázs menționează și ruinele unei fortărețe, însă până în prezent istoricii nu au reușit să identifice exact locul în care s-ar fi putut afla acesta. „Acum nu există urma niciunei cetăți, totuși plugul (deoarece în această regiune se lucrează și vârfurile muntoase înalte) aduce la suprafață multe bucăți de teracotă” – scrie Orbán Balázs.În perioada reformei protestante locuitorii satului s-au convertit la religia unitariană, însă două secole mai târziu familia Horváth a construit o capelă catolică care a fost transformată în biserică în anul 1826. Lângă biserica unitariană reconstruită tot în secolul al 19-lea se află o clopotniță în care vizitatorii pot vedea cele mai mari clopote din această zonă. Cele două clopote au fost turnate de Hönig Frigyes la Arad în anul 1921, respectiv în 1936. La Jacodu s-a născut renumitul publicist, economist și expert financiar, Hegedüs Sándor (1847–1906), care în perioada dualismului a fost ministrul comerțului și deputat clujean. În onoarea sa a fost înființată o cameră memorială în satul său natal care poate fi, de asemenea, vizitată. Chiar dacă vizitatorii nu pot vedea capul tăiat al balaurului răutăcios, vor părăsi Jacodu plini de energie datorită peisajului pitoresc și a călătoriei sentimentale în timp. 

Află mai mult

Locul întrunirii Zânelor - Ghindari

Conform tradiției populare în apropierea satului Ghindari, situat pe malul stâng al Târnavei Mici, între două pârâuri, se afla cetatea unui ban secui, Maka. În timpul invaziei tătare și după această perioadă oamenii care au apărat cetatea s-au stabilit în regiunea deluroasă din jurul ei, și au înființat satul Ghindari (Makfalva; makk = ghindă) numit după castelanul cetății. După un anumit timp secuii au părăsit cetatea, însă aceasta nu a rămas mult timp neocupată. Conform unei legende locale, cetatea a fost ocupată de niște zâne voioase care cântau și dansau printre pereții vechi în fiecare noapte. Locuitorii satului Ghindari le-au îndrăgit pe zâne, datorită muzicii și cântecului lor au avut vise mai frumoase ca oricând. Însă, curând au venit vremuri mai tulburi, iar zânele blânde au fost nevoite să fugă către zone mai protejate, păduroase. Cetatea părăsită a început să se distrugă, locuitorii satului Ghindari au luat pietrele cetății, iar astăzi nu mai poate fi găsit locul exact al acesteia. Însă dealul pe care odată s-a înălțat cetatea poate fi vizitat și astăzi – localnicii l-au numit Locul de întâlnire al zânelor, păstrând astfel amintirea ființelor voioase. În secolul trecut, satul Ghindari a fost afectat de mai multe dezastre naturale: biserica reformată a fost distrusă de cutremure și alunecări de teren, însă aceasta a fost reconstruită și astăzi reprezintă unul dintre obiectivele turistice ale satului Ghindari. Localnicii consideră că renumitul conducător al răscoalei țărănești, Gheorghe Doja s-a născut în acest sat: dacă traversați satul, vizitați curia Dósa construită în anul 1813, în care funcționează muzeul etnografic. În trecut localnicii s-au ocupat de artizanat și de prelucrarea inului. Descendenții lor consideră și în prezent că zânele se întorc o dată pe an, la începutul lunii noiembrie, la locul fostei cetăți, se distrează până-n zori și dispar. Își vrăjesc locul lor de întâlnire, de aceea cerul de noiembrie se înnegrește și urmează vremea ploioasă. Însă în nopți limpezi și liniștite oamenii susțin că aud muzica voioasă a ființelor fabuloase. 

Află mai mult

Bucsupad - Cristești

La sud de Cristești, între râurile Mureș și Niraj se înalță un munte al cărui vârf se numește Búcsúpad. Conform unor opinii vârful a fost numit după faptul că în perioada de dinainte de reformă acesta a fost un loc de pelerinaj (búcsú). Însă, conform unei alte tradiții povestea acestui loc este mult mai tristă: aici își luau rămas bun rudele și iubitele de la bărbații secui care plecau la luptă. Conform scriitorului Orbán Balázs rămasul bun a fost un moment impresionant: părinții au binecuvântat armele luptătorilor și le-au spus: „Luptă cu această armă în așa fel, încât să aduci cinste mie și patriei tale!”. Familiile vitejilor i-au însoțit pe aceștia până aici și pe mulți dintre ei i-au văzut aici, la Búcsúpad, pentru ultima oară. De-a lungul secolelor locuitorii satului Cristești au trăit multe momente de neliniște și pustiire. În anul 1600 soldații generalului Giorgio Basta nu i-au ucis doar pe locuitorii satului Cristești aflați pe fugă, ci au dat foc și bisericii lor fortificate. Mai târziu Transilvania a fost ocupată de armate poloneze și tătare care au jefuit satul – pentru o perioadă mai lungă satul a fost numit Pusztakeresztúr Cristești pustiu). În această localitate s-a născut una dintre cele mai renumite personalități ale medicinei maghiare din Transilvania în secolul al 19-lea, Knöpfler Vilmos, care a îndeplinit de asemenea și funcția de deputat. Înființarea spitalului din Târgu Mureș se leagă de numele acestuia. El a construit castelul din Cristești care mai târziu a căzut pradă focului. Astăzi, Cristești aproape că a devenit parte a orașului apropiat Târgu Mureș, iar principalele obiective turistice ale localității le reprezintă bisericile reconstruite de mai multe ori de-a lungul secolelor. Turiștii pot vizita și astăzi locul de rămas bun Búcsúpad aflat la marginea satului Cristești care nu reprezintă locul renunțării, ci locul speranței revederii: iubitele luptătorilor secui au crezut întotdeauna în revenirea soldaților. Astfel cuvintele lor de rămas bun au fost următoarele: „Întoarce-te în așa fel, încât să te pot îmbrățișa cu mândrețe!” Locul de rămas bun Búcsúpad ne amintește de vitejia, fermitatea și simplitatea spartană a secuilor. Dacă urcăm acest deal, să ne gândim la mamele, tații și miresele care au privit orizontul cu speranță, așteptându-i pe cei dragi. 

Află mai mult

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate